Critica principala – criminalitate si anarhism

Jun 04 2010

Atunci cand aduci vorba de anarhism reactia celorlalti este, in general, cea de dezacord total: “Cum poti sa accepti asa ceva? Imediat oamenii s-ar talharii unii pe ceilalti si s-ar ajunge din nou la guvernare. Nu se poate ca fiecare sa faca ce vrea! Nimeni nu isi doreste haosul!” Asa si este, nimeni nu isi doreste haosul si nicio lume plina de nelegiuri. Nici anarhismul nu-si doreste asta, doar ca are o abordare diferita asupra acestei chesiuni, preferand sa dezmembreze cauzele actiunilor criminale si nu sa intervina cu masuri total ineficace care nu fac decat sa perpetueze crimele, cum ar fi puscariile, adevarate pepiniere de viitori delicventi, oameni care nu reusesc sa se integreze niciodata in societate, puscarii care adesea produc si victime colaterale nevinovate cum ar fi familiile celor incarcerati.
Criminalitatea este in stransa legatura cu situatia economica a oamenilor si cu integrarea lor in societate.
Daca am vrea sa creeam anarhia astazi lasand intacte proprietatea privata impreuna cu institutiile adiacente, probabil s-ar ajunge la o dictatura a corporatiilor. Intr-o societate in care fiecare are acces la hrana, educatie, servicii medicale, adapost etc. in mod liber, furtul si talharia isi pierd sensul. In Romania peste o treime din activitatile criminale sunt legate de situatia economica, aici este inclusa si coruptia, care intr-o societate fara institutii autoritare deasemenea isi pierde intelesul.
Doar prin creearea acestui tip de comunism libertarian am scapa de peste o treime din crimele comise astazi.
Privind datele statistice dau crezare propozitiei conform careia omul nu este predispus la crima, in Romania rata criminalitatii in anul 2002 era de 1,4 la mie, aici incluzand toate infractiunile inregistrate de politie, de la vandalism, mita, furt, infractiuni ale administratiei, tot.
Sincer privind datele stau si ma gandesc daca infractionalitatea este principala problema a societatii romanesti? E mai degraba probabil sentimentul de nesiguranta.
Anarhismul nu crede in abolirea crimelor, asta ar fi o utopie. De altfel aparatorii societatii actuale trebuie sa fie constienti ca nici societatea actuala nu reuseste acest lucru si ar fi absurd sa ceara acest lucru de la anarhism.
Cele mai mari atrocitati au fost comise prin prisma autoritatii, vezi experimentele lui Milgram sau experimentul inchisorii de la Universitatea Standford a lui Zimbardo, vezi lagarele naziste si inchisoarea Abu Ghraib.
Desi activitatile criminale economice probabil vor disparea din moment ce va exista egalitate economica si liber acces la resurse, altele vor inflori, nu? De exemplu violul este o actiune criminala indreptata asupra femeii, violatorul, si in general criminalul, actioneaza atunci cand simte ca poate. Femeia fiind, in societatea actuala, un simbol ale celui care nu are putere si este oprimat, violatorul observa slabiciunea si acest lucru il incita sa actioneze. Actiunile criminale se vor diminua o data cu distrugerea ordinii ierarhice si emancipare diferitelor categorii sociale.
Oamenii nu sunt buni sau rai din nastere. Si daca ar fi asa nu vad de ce am avea nevoie de autoritate in ambele cazuri. Daca oamenii sunt niste salbatici predispusi la barbarii de ce i-am lasa pe alti oameni rai sa ne conduca si nu ne-am da frau liber bestialitatii din noi, daca sunt buni iarasi nu exista un sens pentru autoritate din motive lesne de inteles. Oamenii insa actioneaza in functie de circumstante si de modul in care au fost educati ca este bine sa actioneze.
Crima si hotia exista in toate societatiile dar in acelasi timp in toate societatile crima, violul si hotia sunt condamnate. Oamenii au un simt al justitiei si echitatii. Oamenii sunt rationali.
Un alt element care coreleaza invers proportional cu criminalitatea este coeziunea sociala. Coeziunea sociala este probabil elementul pe care anarhia incearca cel mai mult sa-l promoveze, prin solidaritate si nu autoritate, prin toleranta, egalitate sociala, incredere reciproca, educatie continua, stima de sine, relatii complexe intre oameni. Ciudat este ca aceste trasaturi sunt si cele care coreleaza cel mai mult si cu fericirea personala. Adevarul este ca un om fericit nu prea are chef sa ucida pe nimeni.
Si in fond de ce sa sacrificam aceste lucruri pentru ca o mica parte a populatiei comite infractiuni in conditiile actuale?

5 responses so far

Despre Anarhism

Apr 18 2010

Nu voi stăpâni şi nu mă voi lăsa stăpânit.

Citatul de mai sus al lui John Henry Mackay este o declaraţie împotriva ierarhiei, şi probabil cea mai eficientă definiţie a anarhismului, prin simplitatea sa atrage însă şi multe întrebări: Ce ne stăpâneşte? De ce să nu stăpânesc? De ce să nu mă las stăpânit?

Una dintre valorile cele mai apreciate de anarhişti este libertatea, ea fiind cadrul în care societatea se poate dezvolta şi creste fară restricţii. Lipsa libertăţii distruge voinţa şi judecata personală, este degradant si umilitor pentru un om să fie condus de un altul. Anarhiştii cred în demnitatea şi valoarea intrinsecă a fiecărui om, indiferent de rasă, sex, vârstă, orientare sexuală, etnie etc. Din aceasta cauză dominarea este indezirabilă şi atrage dupa sine inechilibre sociale.
In mod clasic, statul este considerat principala formă de dominare, alături de acesta numărându-se capitalul şi religia. Statul prin legi şi prin birocraţie transformă omul în cetăţean, într-un număr dintr-o statistică, fiecare om cu un cod numeric personal, un supus, un înregistrat, un vot, un consumator, un angajat sau somer.
Statele nu sunt decât un set de instituţii birocratice care au monopol asupra unor servicii. Insă ele diferă foarte mult ca formă şi structură internă pe suprafaţa întregii noastre planete. In general legimitatea lor este dată fie de o constituţie, de votul majorităţii, o zeitate etc. Una din principalele funcţii ale statului este legiferarea diferitelor activităţi şi regularizarea lor. Discursul statului se bazează în general pe această “sfinţenie” a legii şi pe imboldul de respectare a ei. Dar ce este legea şi cât este ea de sfântă? Bineînţeles că legile şi constituţiile sunt scrieri realizate de oameni. Ele nu sunt nici sfânte, şi nici perfecte, de altfel observăm cum de foarte multe ori acestea se schimbă sau li se aduc adăugiri şi modificări diverse. Cum poate de alminteri, un om care nu a predat niciodată să dea legi despre educaţie? La fel şi în sănatate, şi în orice alt domeniu? Puţinii oamenii care-i conduc pe ceilalţi nu sunt nici mai buni, nici mai inteligenţi, nici mai pricepuţi decât cei ce îi urmează, sunt doar prin poziţia pe care o ocupă mai predispuşi să facă rău. Fără sa-şi dea seama că doar un concurs de împrejurări favorabile într-o societate bolnavă i-a adus în această poziţie, aceştia, chiar şi cei cu cele mai nobile intenţii, ajung să fie corupţi.
Dreptatea nu se poate afla pe o foaie de hârtie scrisă de câţiva oameni. Am auzit de cazul unui hoţ de găini recidivist care a primit 6 ani de puşcărie, un amărât de la marginea Iaşiului, una dintre cele mai sărace zone din U.E. şi un alt caz al unui deputat care, după ce ucide un copil pe trotuar, fuge de la locul accidentului, „se predă” după cîteva ore, constatându-se că avea o alcoolemie peste limita legală, şi scapă cu doi ani de închisoare cu suspendare susţinând că alcoolemia se datora… merelor prea multe mâncate. Nu vă amăgiţi, puscăriile sunt pline de săraci! Fiindcă în actualul sistem, statul şi capitalul merg mână în mână. Cel ce are bani este mult mai puternic decât cel ce nu are, şi puterea se află defapt în mâinile bogaţilor. Acest lucru este lipsit de etică şi duce la schimbarea valorilor uzuale dintr-o societate. Compasiunea, sinceritatea, întrajutorarea, prietenia, înţelepciunea, toleranţa sau dragostea devin inutile în societatea de tip capitalist care se bazează pe competitivitate, minciună, furt, delapidare, şmecherie, monopol, distrugere şi profit.
Oamenii primesc valoare prin ceea ce deţin şi nu prin ceea ce fac. Iar proprietatea este mărită nu prin acţiuni nobile ci prin exploatarea injustă a resurselor naturale şi umane.
Anarhismul propune o societate bazată pe libera asociere, abolirea statului şi a banilor. O societate în care omul să găseasca bucurie şi însemnătate în munca pe care o depune. O societate în care spiritul revoluţionar şi critic să triumfe şi să fie apreciat. O societate în care nu voi stăpâni şi nu mă voi lăsa stăpânit.

4 responses so far